Subiectele s-au împărțit

Mi s-a părut mie că am mai auzit propoziția asta cu muuuuult timp în urmă, pe când trezitul la ora 07:00 era o altă obligație, ori, venindu-mi în cap replica, după 'j de ani, pot să fac comparația că m-am întors la rândul meu acolo. La anii ăia. Asta cu subiectele s-au împărțit pe atunci venea dintr-o singură parte, cea a catedrei, între timp o observ din unghiul meu. Odată cu alegerea anumitor drumuri în viață și subiecții dar și subiectele se cam distilează. Unde în tinereți, nu prea bagă în seamă mai nimic din lucrurile care te înconjoară, excepție făcând acelea care pe moment ne interesau, acum, odată cu...(nu știu cu ce, dar dintr-o dată) subiectele tind să fie mai puține sau mai grupate după importanță. Singurul care a rămas comun rămâne banul. Mai nou este subiectul criză, care își face și el simțită prezența tot mai des, dar banul rămâne subiectul rege în continuare. Stăteam să mă gândesc (ceea ce foarte rar mi se mai întâmplă, ori să stau, ori să mai pot să gândesc) subiectele dau nota subiecților. Prin asta observi omul. Ce l-a mai schimbat, ori, ce l-a mai, măcar, impresionat...chestii dintr-astea. Dar odată cu reducerea drastică a subiectelor nu mai interacționezi cum o făceai mai demult. Nici cu cei apropiați nu se mai întâmplă să o faci, încet, încet. Subiecte comune se găsesc, ar spune cei foarte prinși în realitate, dar pot să nu-i bag în seamă momentan, pentru că încă nu știu ce-i va paște pe viitor. Iar viitorul ăsta, expus aici nu este ca prezentul în care cu toată convingerea poți afirma "Există subiecte de discuție, cum nu?" Și așa, încet, încet și subiecții se îndepărtează unii de ceilalți, până ajung să se întrebe... :"De ce?" Ca să termin pe o notă optimistă îmi permit să și răspund cu zâmbetul în colțul gurii :"Degeaba"

M-am prins

În noua lume, cam totul se reduce la criză. OK, mi-am zis la momentul respectiv, opinie cu care nu mai sunt acum de acord. De ce? Păi pentru că în drumurile mele am dat peste tot felul de situaţii în care am tras concluzia că crizaţii fac criza. Ori cu crizaţi m-am cam tot întâlnit de ceva ani buni, însă în aceasta perioadă au ajuns cumva să fie tot ei în poziţii cheie, care ajung să te influenţeze, oricât de departe ai încerca să te situezi. Astazi, dacă nu scoţi pe gură cel puţin 70 de cuvinte / minut eşti nimeni. Nu contezi. Chiar dacă nu spui ceva interesant TREBUIE să deschizi gura ca să arăţi că îţi poţi ...(nu găsesc termenul) interlocutorul. Cumva să îl faci să simtă că e sub tine. Nu mai intru în povestea cu produsul. Că şi el, prin valoarea lui are ceva de spus. Neah. Ori că ai un produs, ori că nu trebuie să vorbeşti despre ceva. Ar fi bine să îl descrii (fiind vorba de munca ta) cât mai exact, astfel ca lumea să priceapă ce vrei să zici. Însă chiar dacă produsul respectiv e de 2 lei, oricum felul în care îl prezinţi face mai toată decizia celor care posibil sunt interesaţi de el. În categoria produs intră şi oamenii. Şi ei la rândul lor vorbesc vrute şi nevrute, unii despre alţii, unii despre ei înşişi, etc. Contează cel mai mult să zici. Niciodată nu am fost de acord cu treaba asta, dar folosindu-mă de ea în anumite situaţii am observat în atitudinea interlocutorilor că era exact ceea ce-mi lipsea.
Aşa că, în lipsă de orice ai un aliat. Vorba. Cu ea, în lumea crizată poţi face ORICE. (De tipar şi bolduit). Orice. Nu trebuie să demonstrezi ceva. Este îndeajuns să vorbesşti ca să faci impresie bună. În caz contrar, nu exişti.
P.S. Şi mi se repetă că eu sunt cel care le vede tot pe dos.